Z****** I**
InculpatE***** I******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 20 C.p. rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b,c, C.p cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 C.p.p condamnă pe inculpatul Z.I.la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare. În baza art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi b C.pen. În temeiul art.861 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 (patru) ani stabilit conform art.862 al.1 C.pen. şi calculat potrivit art.82 al.3 C.pen. de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţei penale. În temeiul art.863 al.1 C.pen., pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.863 al.4 C.pen., supravegherea îndeplinirii măsurilor de supraveghere se va face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, care în caz de neîndeplinire, va sesiza instanţa pentru luarea măsurii prevăzute în art.864 al.2 C.pen. În baza art.863 al.2 C.pen., un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen. şi art. 86 4 alin. 2 C.p. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni şi revocarea pentru neîndeplinirea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege. În temeiul art. 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea din data de 28.10.2011 şi arestarea preventivă din 29.10.2011 la zi. În temeiul art. 350 C.p. p instanţa revocă măsura arestării preventive a inculpatului. În temeiul art. 350 alin.3 C.p.pp. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 62/29.11.2011. În temeiul art.14 si art. 346 al.1 C.pr.pen. ia act că partea vătămată E.I.nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat. În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 400 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru faza de urmărire penală, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi partea vătămată şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.11.2011.
În temeiul art. 300ind1 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului în prezent deţinut in Arestul IPJ Timiş, arestat preventiv prin încheierea nr.69/AP/29.10.2011 a Judecătoriei Timişoara în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 62/29.10.2011 în dosarul nr. 26464/325/2011 al Judecătoriei Timişoara. În baza art. 300ind1 alin. 3 Cod procedură penală, menţine starea de arest a inculpatului urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata sumei de 100 lei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.11.2011, ora 10:30.