S***** R**** P*** M********* F********* P******
Intimat PARATD******* G******* A F********* P****** T****
Intimat PARATD**** M******
Apelant RECLAMANTP******** D* P* L**** T********* T****
Parte civilăRespinge apelul declarat de reclamanta D**** M****** împotriva sentinţei civile nr.3172/PI/18.11.2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.2758/30/2010 în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞ. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 noiembrie 2011.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de procuror. Amână judecarea cauzei la data de 09 noiembrie 2011, completul III, pentru când reclamanta apelantă, având în vedere că a semnat dovada de citare de la fila 9 dosar şi faţă de dispoziţiile Legii nr.202/2010, are cunoştinţă de termenul acordat şi se va cita pârâtul intimat cu un exemplar al motivelor de apel şi cu menţiunea de a depune întâmpinare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 octombrie 2011.