P******** D* P* L**** J********** C********
RecurentP*** M*****
Recurent InculpatDosar nr. 27612/212/2011 Hot. 21.11.2011 În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul PANĂ MARIAN, la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, aplică inculpatului Pană Marian pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 alin. 1 şi 2 Cod penal şi art. 82 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante a închisorii de 10 luni, pe un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni, compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate şi o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii prevăzute de art. 83 Cod penal. În temeiul art. 359 alin. 2 Cod procedură penală, dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 450 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 189 alin. 1 Cod procedură penală şi art.6 din Protocolul pentru stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, încheiat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi U.N.B.R sub nr.113.928/2008 şi respectiv nr. 1693/2008, dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 50 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat Pantilie Georgiana conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr.4924/03.11.2011, către Baroul Constanţa. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2011.