S**** G*******
Petent PetentI************ Ş***** J******* A**** - P*** R*********** L**** B**** I** G******
IntimatRespinge contestaţia. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 21 Noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Amână pronunţarea la data de 21 Noiembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14 Noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat câte un martor pentru fiecare parte. Pune în vedere părţilor, sub sancţiunea decăderii, ca în termen de 5 zile, să depună la dosar, lista cu numele martorilor şi interogatoriul pentru a fi comunicat intimatului. Pune în vedere petentului să se prezinte la următorul termen de judecată pentru a i se administra interogatoriul, sub sancţiunea prevăzută de disp.art. 225 Cpc. Pune în vedere părţilor, ca până la următorul termen de judecată, să depună la dosar toate înscrisurile. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14 noiembrie 2011, pentru când se va cita intimatul cu interogatoriul şi cu menţiunea de a răspunde pe acelaşi exemplar conform disp.art. 221 Cpc şi martorul Vrânceanu Dragoş, domiciliat în Mioveni, str. Cătăneşti, bl. M 20, sc. C, et. 3, ap. 15, jud. Argeş. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinărilor, formulată de petent, prin reprezentant. Pune în vedere petentului, prin reprezentant, să facă dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată, conform disp.art. 20 din Legea 146/1997. Pune în vedere intimatului, prin reprezentant, să comunice petentului, anterior termenului de judecată ce se va acorda, copii de pe înscrisurile depuse la dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17 octombrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 Septembrie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.