G**** J****
InculpatS***** E****
Parte vătămatăÎn baza art. 208 alin. 1 Cp condamnă pe inculpatul G**** J**** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În baza art.71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cp suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art. 82 C.p. În baza art. 359 alin. 1 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cp referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin. 5 Cp suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Ia act că partea vătămată S***** E**** nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind integral recuperat. În baza art. 191 alin. 1 Cpp şi 189 Cpp obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 350 de lei reprezentând cheltuieli din cursul urmăririi penale va fi avansată în fondul Ministerului Public. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.11.2011.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, pentru pregătirea apărării. Admite proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de inculpat, prin apărător. Se va avansa din fondurile speciale ale Misterului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti suma de 50 lei cuvenită apărătorului din oficiu al inculpatului G**** J****, avocat Mandachi Andrei Alexandru, conform delegaţiei nr. 1071/18.04.2011 emisă de U.N.B.R. – Baroul Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 30 noiembrie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 2 noiembrie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 2 noiembrie 2011, pentru când se va cita inculpatul, cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul Local Suceava, şi martorii Prodan Olimpia şi Pădurariu Florin Ioan la domiciliile indicate în rechizitoriu. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 5 octombrie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 5 octombrie 2011, pentru când se va cita inculpatul, cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul Local Suceava şi se vor cita cu mandate de aducere martorii Stavri Alexandru, Maxim Mihai şi Corbu Silvia. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 7 septembrie 2011.
Se va emite adresă către A.N.P. pentru a comunica instanţei dacă inculpatul figurează încarcerat în una din unităţile de penitenciar din ţară, iar în caz afirmativ pentru a comunica locul de detenţie. Amână judecarea cauzei la data de 7 septembrie 2011, pentru când se va cita inculpatul, cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul Local Suceava. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8 iunie 2011.
Se va emite adresă către D.J.E.P. Bihor pentru a fi comunicat instanţei domiciliul actual al inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 8 iunie 2011, pentru când se va cita inculpatul la adresele indicate şi prin afişare la Consiliul Local Suceava. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 4 mai 2011.