S**** M************
Recurent ReclamantS**** N****** V*****
Recurent ReclamantS* S* B S**
Intimat PârâtS**** M**** A******* c* d*** p**** a***
ReclamantS**** N******
Recurent Reclamant1. Admite excepţia nelegalei timbrări a cererii reconvenţionale şi, în consecinţă: 2. Anulează, ca nelegal timbrată, cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC S & B SRL în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi S. M.- A., S. N. V. şi S. N., având ca obiect obligarea reclamanţilor la restituirea bunurilor mobile proprietatea pârâtei reclamante care s-au aflat în imobilul din Cluj-Napoca, str. M., nr. 22A la data adjudecării acestuia prin procesul verbal de licitaţie imobiliară întocmit de BEJ S. M. la 9 martie 2007 şi, în subsidiar, compensarea obligaţiilor reciproce ale părţilor, cu cheltuieli de judecată. 3. Respinge, ca neîntemeiată, cererea principală precizată formulată de reclamanţii S. M.-A., S. N. V. şi S. N. împotriva pârâtei SC S & B SRL, având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere aferente debitului restant de 58412 euro, calculate până la data de 2 iulie 2010 în cuantum de 92466,20 euro, în echivalent în lei la data plăţii şi la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere aferente debitului restant de 58412 euro, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere,începând cu 3 iulie 2010 în continuare, până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată. 4. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. 5. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 martie 2012.
s-a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 14 martie 2012
s-a amânat pronunţarea pentru data de 12 martie 2012
s-a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 5 martie 2012
pentru stabilirea de către instanţă a taxei judiciare de timbru aferentă cererii reconvenţionale formulată de pârâta S & B SRL.
suspendat art.244 pct.1 c.pr.civ.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de către pârâtă. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 12 octombrie 2011, sala 249, ora 8,00, reclamanta SUCIU MARIA ANTONIA, are termen în cunoştinţă, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile lipsă.