S********* Î************* P************* O**
ReclamantI************ Ş***** A* J******** O**
PârâtC******* N******* I** M******** S******
PârâtC******** L**** A* M*********** S******
PârâtP******* M*********** S****** - I********* P*********
Pârâtsentinţa nr. 1625 Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Olt şi respinge acţiunea formulată împotriva acestuia. Admite acţiunea în parte şi pe cale de consecinţă : Obligă pârâţii Colegiul Naţional „Ion Minulescu”, Consiliul Local Slatina şi Primarul municipiului Slatina la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 221/2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu Legea 221/2008, către : - membra de sindicat Marin Cristina începând cu data de 01.09.2009 şi până la data de 31.12.2009, proporţional cu perioada efectiv lucrată de fiecare dintre aceştia în cadrul şcolii pârâte în cauza de faţă, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii; - membrii de sindicat Teodorescu Dorin Ioan, Predoi Valeria Georgeta, Kovacs Carol Emil şi Doroftei Maricel începând cu data de 01.10.2008 şi până la data de 31.12.2009, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii. Respinge în rest cererea. Respinge cererea de chemare în garanţie Definitivă şi executorie. Cu recurs.
Amână cauza la data de 6. 10. 2011 pentru lipsa înscrisurilor