H**** C*******
PetentCa urmare a admiterii cererii de preschimbare de termen formulată de către petent.
În baza art.494 C.pr.pen., admite cererea formulată de petentul condamnat H.C. şi în consecinţă: În baza art.134 C.pen., constată că operează reabilitarea de drept a petentului condamnat H.C. . de sub consecinţele pedepselor de 1 an închisoare, aplicată prin Sp nr.1823/29.09.2003 a Judecătoriei Satu Mare, în Dosar nr.3892/2003, pt. săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, prev. şi ped. de art.37 al.1 din Decr.328/1966, cu aplicarea art.13 C.pen. şi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sp nr.1823/29.09.2003 a Judecătoriei Satu Mare, în Dosar nr.3892/2003, pt. săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prev. şi ped. de art.38 al.1 din Decr.328/1966, cu aplicarea art.13 C.pen., cu privire la care s-a constatat graţierea în baza art.1 din Lg.543/2002. În baza art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată.