M**** G*******
Recurent PetentAdmite, în parte, cererea având ca obiect „eşalonare amendă penală şi cheltuieli judiciare datorate statului” formulată de petentul M**** G*******, domiciliat în comuna Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman, privind eşalonarea sumelor de 15.000 lei, amendă penală şi 1.300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, la care a fost obligat prin sentinţa penală nr. 124 din data de 20.09.2011 pronunţată de Judecătoria Videle, judeţul Teleorman, definitivă prin decizia penală în recurs nr. 264/R/08.12.2011 a Tribunalului Teleorman. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petent de eşalonare a cheltuielilor judiciare datorate către stat la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare nr. 124/20.09.2011 a Judecătoriei Videle şi prin decizia penală nr. 264/R/08.12.2011 a Tribunalului Teleorman. Dispune eşalonarea amenzii penale în sumă de 15.000 lei, pe o perioadă de 2 ani, în 24 de rate lunare, stabilind obligaţia de plată a câte 625 lei lunar, la data de 15 a fiecărei luni, începând cu luna martie 2012. Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul – condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 februarie 2012, la sediul Judecătoriei Videle, judeţul Teleorman.
Faţă de lipsa relaţiilor solicitate Consiliului Local Tătărăştii de Sus.