V****** D* M***** M****
PetentÎn baza art. 461 alin. 1 lit. d C.pr.pen. cor. cu art. 88 alin. 1 C.pen. şi art. 131 alin. 1 din Legea nr. 302/2004., admite contestaţia la executare formulată de petentul condamnat VOCHINĂ MARIUS MIHAI în prezent deţinut în penitenciarul Bucureşti Jilava. Constată că petentul a fost achitat în mod definitiv prin decizia nr. 980/15.11.2007 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia Penală, prin s-a decis anularea hotărârii nr. 201/06.10.2006 a Tribunalului Provincial din Almeria. În baza art. 133 raportat la art.131 alin. 1 lit. e) din Legea nr.302/2004 recunoaşte decizia nr. 980/15.11.2007 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia Penală, în ceea ce priveşte soluţia de achitare definitivă a petentului pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol. Deduce din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 193/15.04.2005 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă prin decizia penală nr. 1890/30.11.2005 a Curţii de Apel Bucureşti, perioada cât petentul a fost deţinut pe teritoriul spaniol în vederea judecării cauzei penale ce s-a finalizat prin decizia de achitare nr. 980/15.11.2007 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia Penală, respectiv de la data de 30.10.2004 şi până la data de 29.11.2006, reţinerea din data de 29.07.2004 până la data de 30.07.2004, precum şi perioada executată pană în prezent, de la data de 03.08.2011 la zi. În temeiul art. 65 raportat la 64 lit. e) C.pen. menţine pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator pentru o perioada de 2 ani după executarea pedepsei principale aplicată prin sentinţa penală nr. 193/15.04.2005 a Judecătoriei Zimnicea. Dispune anularea MEPÎ nr. 389/07.12.2005 emis de Judecătoria Zimnicea şi emiterea unui nou MEPÎ în sensul deducerii perioadei considerate ca deja executate. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.03.2012.
ACORDA TERMEN LA DATA DE 15.12.2011