D********* M****
Intimat ReclamantD******* G******* A F********* P****** A**** P***** A************ F********* P****** P***** L******
Recurent PârâtA************ F******* P***** M****
Intimat PârâtD******* G******* A F********* P****** A****
PârâtAdmite acţiunea. Anulează decizia de calcul nr. 15754/12.11.2010 şi obligă pe pârâte să restituie reclamantului suma de 1653 lei taxa pe poluare, în condiţiile art. 117 Cod procedură fiscală. Obligă pe pârâte la 43 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 17 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinărilor, formulată de petent, prin reprezentant. Pune în vedere petentului, prin reprezentant, să facă dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată, conform disp.art. 20 din Legea 146/1997. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17 octombrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 Septembrie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.