T***** G*******
Intimat ReclamantD******* G******* A F********* P****** A****
Intimat PârâtA************ F********* P****** P******
Recurent PârâtT********* M*********** P******
Intimat PârâtA************ F******* P***** M****
Intimat PârâtAdmite în parte acţiunea, numai faţă de pârâtele Administraţia Finanţelor Publice Piteşti şi Administraţia Fondului pentru Mediu, pe care le obligă să restituie reclamantului suma de 2187 lei,cu dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală, în condiţiile art. 117 Cod procedură fiscală. Respinge acţiunea faţă de celelalte pârâte, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 17 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinărilor, formulată de petent. Pune în vedere petentului să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei şi să depună timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată, conform disp.art. 20 din Legea 146/1997. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17 octombrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 Septembrie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.