Ş***** V*****
PetentI************ D* P****** J******* C********* S******** R*****
IntimatRespinge plângerea contravenţională ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.01.2012.
Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 09.01.2012, pentru când: Se va reitera procedura de citare cu intimatul, cu menţiunea de a depune la dosar, până la termenul de judecată următor, documentaţia care a stat la baza încheierii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr. 9695570 din 22.07.2011, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare şefului Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Constanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 1081 alin. 1, pct. 2, lit. f C.proc.civ. Se va cita petentul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.11.2011. După terminarea şedinţei de judecată, la dosar se depune, prin Serviciul Registratură, documentaţia care a stat la baza încheierii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr. 9695570 din 22.07.2011, motiv pentru care, instanţa, revine asupra dispoziţiei de citare a intimatului cu menţiunea de a depune la dosar, până la termenul de judecată următor, aceste înscrisuri. Intimatul are termen în cunoştinţă conform dispoziţiile art. 153 alin. 1 C.proc.civ., citaţia emisă pentru acest termen fiind primită, sub semnătură şi aplicarea ştampilei, de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei.