N******** G****** E******
Recurent ReclamantA****** D* P**** S* I********** P***** A**********
Intimat PârâtA****** D* P**** S* I********** P***** A********** – C****** J******* A****
Intimat PârâtN******** G****** E****** - r********
Recurent ReclamantAdmite recursul.Modifică sentinţa recurată în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantului, după cum urmează:Obligă pârâta APIA să comunice reclamantului următoarele informaţii de interes public: -manualele de proceduri utilizate de APIA în procedura de acordare a subvenţiilor (în format electronic) -solicitările şi atenţionările Comisiei Europene referitoare la remedierea unor deficienţe legate de activitatea APIA -ce amenzi a primit APIA de la Uniunea Europeană în anii 2007-2009 şi pentru ce -dacă a fost cineva sancţionat urmare a primirii eventualelor amenzi şi cum -ce măsuri au fost luate pentru evitarea unor astfel de sancţiuni pe viitor -Acordul cadru de delegare nr. P47/04.10.2007 încheiat între APDRP şi APIA. -care a fost valoarea penalităţilor aplicate fermierilor români în anii 2007-2009 pentru supradeclarare, per total şi pe fiecare schemă de sprijin, în termen de 30 zile de la pronunţarea prezentei decizii. Respinge ca inadmisibilă cererea de sancţionare a funcţionarilor APIA Mariana Sandu, Irina Niţă şi Mihail Ioniţă şi ca nefondate restul pretenţiilor. Irevocabilă.
Amână pronunţarea la 11.04.2012.
Amână pronunţarea la 5.04.2012.
Respinge cererea de sesizare a CJUE.Acordă termen la 29.03.2012, cu citare părţi.
Amână pronunţarea la 23.02.2012.
Pentru a da posibilitatea intimatei-pârâte APIA să ia cunoştinţă de conţinutul notelor de şedinţă cu privire la solicitarea de adresare a unor întrebări preliminare Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi să formuleze concluzii scrise asupra acestei solicitări, va amâna cauza,