T****** I***
PetentÎn temeiul art.450 al.1 C.pr.pen. raportat la art.59 C.pen., admite cererea formulată de petentul condamnat T.I. în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1637/2009 pronunţată de Judecătoria Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale, prevăzută de art. 246 C.pen. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 2040/2010 emis de Judecătoria Timişoara, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.61 C.pen. În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.11.2011.