M******* A********
InculpatÎn temeiul art. 86 al.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art 3201 din C.pr.pen astfel cum a fost introdus prin Legea nr 202/2010 condamnă inculpatul M A, la pedeapsa de: - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat. În temeiul art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art 3201 din C.pr.pen astfel cum a fost introdus prin Legea nr 202/2010 condamnă inculpatul la pedeapsa de: - 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art 85 din C.pen. dispune anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr 2028/03.09.2008 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 154/R/11.02.2010 a Curţii de Apel Timişoara şi repune în individualitatea sa această pedeapsă. În temeiul art 33 lit a), 34 lit b) C.pen. contopeşte pedeapsa de mai sus cu pedepsele aplicate în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 (şase) luni închisoare, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 6 (şase ) luni închisoare. În baza art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi lit b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 861 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 862 Cod penal, stabileşte un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni . În temeiul art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, obligă inculpatul să se supună urmatoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciile de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele stabilite de acesta. - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 863 alin. 2 Cod penal, un exemplar al prezentei sentinţe se va comunica Serviciilor de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal, raportat la art. 83 şi art. 84 Cod penal. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen., respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.