N***** M****
ReclamantC****** L***** D* A******* F*** F****** S******
PârâtC****** J******** D* A******* F*** F****** D***
PârâtAdmite în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată în dosarul nr.28/230/2011 de reclamantul Negreţ D. Marin, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar Scaeşti şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Dolj. Scuteşte reclamantul Negreţ D. Marin de plata a 50% din onorariul provizoriu expert Danciu Dănuţ stabilit în sarcina acestuia, respectiv de plata sumei de 350 lei din acesta. Plata sumei de 350 lei reprezentând 50% din onorariul provizoriu expert Danciu Dănuţ va fi efectuată prin compartimentul economic al Tribunalului Dolj din fondurile alocate de M.J.L.C. cu această destinaţie. Pune in vedere reclamantului Negreţ D. Marin să facă dovada achitării onorariului provizoriu pentru efectuarea expertizei în cuantum de 350 lei, sub sancţiunea suspendării cauzei. Se va comunica prezenta încheiere părţilor. Cu drept de a formula cerere de reexaminare in termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în şedinţa publică, azi 19 aprilie 2011.