V***** G*******
InculpatC***** G*******
Parte vătămatăHot.31/30.01.2012. În baza art. 208 al. 1, 4 - 209 al. 1 lit. e, g, i C.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p., condamnă pe inculpatul V***** G******* la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 33,34 C.p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 2 ani închisoare. În baza art. 81-82 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 359 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.p., conform cărora dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care se pronunţă o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Ia act că partea vătămată C***** G******* nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 550 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 de lei reprezentând 1 din onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Suma de 50 de lei, reprezentând o pătrime din onorariul apărătorului din oficiu, av. Dinu George, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 8080/28.09.2011 va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru partea vătămată C***** G******* şi de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30. 01. 2012.
Amână pronunţarea la data de 30.01.2012, având nevoie de timp pentru a delibera.
faţă de cererea apărătorului inculpatului pentru lipsă de apărare
Pentru ca inculpatul să-şi angajeze apărător ales.