P****** C*********
InculpatD** A******
Parte vătămată civilăS.P. 408/19.12.2011. În baza art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. g şi i C.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p. condamnă pe inculpatul P****** C********* la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 81-82 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 359 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului dispoziţiile art . 83 C.p., conform cărora dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care se pronunţă o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Ia act că partea vătămată D** A****** nu s-a constituit parte civilă în cauză. Ia act că prejudiciul cauzat părţii vătămate D** A****** a fost acoperit în totalitate. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 700 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Onorariul apărătorului din oficiu, av. Dinu Valentina, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 8081/28.09.2011, în cuantum de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19. 12. 2011.
Amână pronunţarea la data de 19.12.2011.
Pentru a se cita inculpatul şi martorii cu mandate de aducere.