D***** T*** I******* K**** p*** A***** I** M******
Recurent pârâtF******** M*****
Recurent reclamantD***** T*** I******* K****
Recurent pârâtRespinge acţiunea precizată reclamantei pârâte FERNENGEL MONICA domiciliată în Sighişoara str Cositorarilor nr. 2, în contradictoriu cu pârâta reclamantă DEKER THAT INGEBORG KARIN , pentru obligaţie de a face ş.a. , ca şi acţiunea civilă conexă a reclamantei pârâte Deker That Ingeborg Karin în contradictoriu cu pârâta reclamantă F******** M***** pentru evacuare , ambele acţiuni privind podul imobilului din municipiul Sighişoara , str Cositorarilor nr. 2 , jud Mureş . Cu recurs în 15 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2012
Amână pronunţarea la data de 18 iunie 2012.
pentru administrarea probelor încuviinţate,
Conexarea dosarului nr. 3172 / 308/2012 la dosar 2937 / 308/2011. Instanţa se va pronunţa asupra probaţiuni la următorul termen de judecată . Părţile vor avea duble calităţi . Amână judecarea cauzei la 24 mai 2012 .
PENTRU RESPECTAREA DREPTULUI LA APĂRARE AL PÂRÂTEI,
Recitarea reclamantei , cu un exemplar din întâmpinarea depusă de către pârâtă şi cu menţiunea că instanţa poate acorda un singur termen de judecată pentru lipsă de apărare, precum şi să arate probele de care înţelege să se folosească în proces. Pârâta primeşte termen în cunoştinţă prin avocat Păun Ion . Pune în vedere pârâtei, prin avocat , să depună la dosar copia fidelă a cărţii funciare nr.4324/B Sighişoara . Amână judecarea cauzei la 5 aprilie 2012 . Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Februarie 2012.