B*** L******* C******
Recurent INC.A********** N******** A V****** -******** R******** P***** A***** Ş* O********* V*****
Intimat PARTE VĂTĂMATĂÎn temeiul art.196 C.pr.pen. raportat la art.195 C.pr.pen., înlătură omisiunea vădită strecurată în minuta sentinţei penale nr. 1212/07.05.2012 din dosarul nr. 29595/325/2011 al Judecătoriei Timişoara în sensul că în cuprinsul acesteia, după alienatul 2 se trece, „În baza art. 631 C.p., atrage atenţia inculpatei că în cazul neexecutării, cu rea credinţă a pedepsei, instanţa va dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea” precum şi introducerea cuvântului „lei” în continuarea frazei „obligă inculpata să plătească părţii civile suma de 8682…… „. Se menţin neschimbate în rest celelalte dispoziţii. Se vor avea în vedere şi disp.art. 192 al.3 C.p.p. În temeiul art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în favoarea statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 11.05.2012.
Condamnă pe inculpata B.L.C.la pedeapsa de : - 2000 lei amendă penală – pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 ţigarete prev. de art. 2961 alin. 1 lit. l din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. 4 şi alin. 7 C. pr.pen şi a art. 74 lit. b şi art. 76 lit. e C.p.. În baza art. 346 alin. 1 şi art. 14 C. pr. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. admite acţiunea civilă exercitată de ANAF-ANV- Directia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara cu sediul în Timişoara str. Mareşal C-tin Prezan nr. 89, bl. 45D, jud. Timiş. Constată achitarea parţială a prejudiciului de către inculpată şi, în consecinţă, obligă inculpata să plătească părţii civile suma de 8682 reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere. În baza art. 118 alin. 1 lit. f C. pen. dispune confiscarea cantităţii de 1.534 pachete ţigarete ridicate de la domiciliul inculpatei, în prezent aflate în camera de corpuri delicte a IPJ Timiş conf. Dovezii seria AT nr. 0027608. În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen. – obligă inculpata la plata sumei de 350,00 lei – cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi inculpată şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.05.2012.
a.p.07.05.12
a.p. 26.04
Admite cererea formulată de către apărătorul ales al inculpatei. Amână cauza la 23.04.2012, termen pentru care se va cita partea vătămată Autoritatea Naţională a Vămilor-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 26 martie 2012.
Admite cererea reprezentantei Ministerului Public . Se emite adresă la Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală –Autoritatea Naţională a Vămilor –Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara pentru a comunica dacă se constituie parte civilă în cauză şi dacă s-a plătit prejudiciul. Amână cauza la 26.03.2012, termen pentru care se va cita partea vătămată Autoritatea Naţională a Vămilor-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 12 martie 2012.
Încuviinţează cererea apărătorului ales al inculpatei. Amână cauza la 13.03.2012, termen pentru care se va cita partea vătămată Autoritatea Naţională a Vămilor-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, cu menţiunea dacă se constituie parte civilă în cauză, inculpata având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 30 ianuarie 2012.