B******* M****
Recurent CondamnatÎn temeiul art. 450 alin. 1 Cod proc. penală, raportat la art. 59 alin. 1 Cod penal, respinge ca neîntemeiată sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, privind liberarea condiţionată a condamnatului B. M., deţinut în Penitenciarul Timişoara, vizând pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin s.p. 42/2010 a Judecătoriei Lugoj. În temeiul art. 450 alin. 2 Cod proc. penală, cererea va putea fi reînnoită după data de 01.02.2012. În temeiul art. 189 alin. 2 Cod proc. penală, dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. În temeiul art.192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare făcute de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05 decembrie 2011.