Dosar 2976/327/2011 din 20.04.2011

mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2976/327/2011
Data dosar:
20.04.2011
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.10.2011 la ora 08:00

    Complet: P16a
  • Condamnare

    În temeiul art. 260 alin. 1 Cod pen., cu aplic.art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.pen., condamnă pe inculpata A****** M*****, la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă(faptă din data de 20.10.2008). În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cele prevăzute la art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei. În temeiul art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit în conformitate cu art.82 Cod penal. În baza art. 359 Cod proc.pen., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei, urmând ca aceasta să execute în întregime pedeapsa ce nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, se suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei. În baza art.191 alin.1 Cod proc.pen., obligă inculpata la plata sumei de 490 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de către stat . Dispune plata onorariului aparatorului din oficiu av.Andrei Felix, în sumă de 200 de lei, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Tulcea . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.10.2011.

  • Sedinta din data de 10.10.2011 la ora 08:30

    Complet: P16
  • Amână pronunţarea

    amâna pronunţarea cauzei.

  • Sedinta din data de 12.08.2011 la ora 8:30

    Complet: P5
  • Amână cauza

    repartizează dosarul la completul P16 - termen la data de 10.10.2011

  • Sedinta din data de 10.06.2011 la ora 8:30

    Complet: P5
  • Amână cauza

    termen 12.08.2011, având în vedere lipsa de apărare a inculpatei. pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.06.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD