L**** R*** Ş*****
Recurent ReclamantB******* M***** I***
Recurent ReclamantB******* I**** V*****
Intimat ReclamantB******* A****
Recurent ReclamantG**** I****
Recurent ReclamantDispune învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 883/D/2011, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 2979/117/2008*, precum şi a deciziei civile nr. 945/R/2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 aprilie 2012.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor PRIMARUL MUNICIPIULUI GHERLA, cu sediul în Gherla, str. Bobîlna, nr. 2, jud. Cluj şi S.C. BORSOS TOUR SERVICE AUTO S.R.L. cu sediul în Gherla, str. Crinului, nr. 12, jud. Cluj şi în consecinţă, respinge acţiunea reclamanţilor faţă de aceşti pârâţi. Admite în parte acţiunea civilă formulată şi extinsă de reclamanţii LUPAN RADU ŞTEFN, B******* M***** I***, B******* I**** V*****, BUZDUGAN EMIL, G**** I****, BUZDUGAN DAN MARIUS IULIU, toţi cu domiciliul ales în Baia-Mare, B-dul Bucureşti, nr. 17A, jud. Maramureş, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI, cu sediul în Bucureşti, str. Ştirbei Vodă, nr. 43, sector 1, şi în consecinţă: Obligă pârâta Agenţia Domeniilor Statului să emită în favoarea reclamanţilor, în următoarele cote: B******* I**** V***** 1; B******* M***** I*** 1/12; G**** I**** 1/12; Buzdugan Dan Marius Liviu 1/12; L**** R*** Ş***** 1; Buzdugan Emil 1, dispoziţia cu propunere de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale aferente următoarelor imobile din Băiţa, jud. Cluj, înscrise iniţial în C.F. nr. 245 Băiţa şi transcrise în C.F. nr. 326 Băiţa: imobilul cu nr. top. 511/1 - casă de piatră cu 2 încăperi, moară ţărănească cu 3 încăperi, de cărămidă, acoperită cu eternită şi teren în suprafaţă de 2805 m.p. şi imobilul cu nr. top. 512/1/2, teren în suprafaţă de 3685 m.p. Respinge cererea reclamanţilor în privinţa imobilului cu nr. top. 512/1/1. Respinge acţiunea reclamanţilor faţă de pârâta S.C. AGRICOLA S.A. GHERLA prin lichidator Cremene Simion, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Iris, nr. 14, jud. Cluj. Obligă pârâta Agenţia Domeniilor Statului să plătească reclamanţilor suma de 2.750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28.10.2011.
A.P.pentru data de 28.10.2011
lipsă probe,termen 21 octombrie 2011