A******* A*****
Intimat ReclamantS* M***** C**** S*
Apelant PârâtS* T****** S* P*** L********* J******* D****** C*********
Intimat PârâtAdmite acţiunea modificată a reclamantului, în contradictoriu cu pârâta S.C. MODERN CALOR S.A. Botoşani, încât obligă pe pârâtă să aprobe cererea de debranşare formulată de reclamant şi să efectueze toate operaţiunile necesare realizării debranşării efective. Respinge acţiunea reclamantului în raport de pârâta S.C. TERMICA S.A. Botoşani - societate în faliment, ca fiind rămasă fără interes. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 septembrie 2011.
Instanţa constată că la dosarul cauzei nu au fost depuse actele anexate cererii de debranşare formulată de reclamantă, depusă la operatorul de energie S.C. TERMICA S.A. În acest context se cuvine să se repună cauza pe rol, urmând să se facă adresă reclamantului să depună :acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală; - acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire; - anunţarea, îns cris, a operatorului care are şi calitate de furnizor cu cel puţin 30 de zile înainte.
pentru administrarea unor probe suplimentare
Având în vedere că reclamantul a arătat că înţelege să-şi îndrepte cererea sa împotriva noului operator de energie termică, respectiv S.C. MODERN CALOR S.A. Botoşani, instanţa va acorda un termen de judecată pentru când va dispune a fi citată în calitate de pârâtă şi să i se comunice copii de pe filele 1-2 – dosar judecătorie, precum şi duplicatul precizărilor formulate de către reclamant de la dosar.