Dosar 2985/229/2011 din 15.09.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.86/2 c.p.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2985/229/2011
Data dosar:
15.09.2011
Instanta:
Judecătoria Fetești
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.86/2 c.p.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.06.2012 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Condamnare

    În baza art.86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. şi art. 3201 C.p.p. condamnă pe inculpatul VARGA ZOLTAN, la pedeapsa de 1 ( un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat, faptă comisă la data de 19.12.2010 în stare de recidivă postexecutorie. Ia act că prin Sentinţa penală nr.166/12.10.2011, pronunţată în dosarul penal nr.1071/265/2011 de Judecătoria Năsăud, definitivă la data de 07 noiembrie 2011, a fost revocată liberarea condiţionată dispusă prin Sentinta penală nr.16/11.01.2010 a Judecătoriei Bistrita, s-a dispus contopirea pedepsei stabilite de 7 luni cu restul rămas de executat si i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 315 zile închisoare. Ia act că inculpatul a inceput executarea pedepsei aplicate la data de 14.11.2011, fiind liberat conditionat la data de 09 martie 2012, prin Sentinta penală nr. 245/05 martie 2012 a Judecătoriei Slobozia In baza art. 34, art. 35 şi art. 36 alin. 1 C.p., contopeşte pedeapsa de 1 an aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 315 zile închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 166/12.10.2011, pronunţată în dosarul penal nr.1071/265/2011 de Judecătoria Năsăud, definitivă la data de 07 noiembrie 2011, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 ( un) an inchisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 1 (un) an închisoare. In temeiul art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza finală si lit. b C.p. respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii si pană la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 36 alin. 3 C.P. deduce din pedeapsa aplicată durata pedepsei executate de la data de 14 noiembrie 2011 până la data de 09 martie 2012 În baza art. 191 alin. 1 şi art. 349 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Suma de 200 lei ce reprezintă onorariul apărătorului desemnaţ din oficiu, avocat Stroe Adriana se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Ialomita. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpatul Varga Zoltan . Pronunţată în şedinţă publică astăzi 11 iunie 2012.

  • Sedinta din data de 05.06.2012 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 11 iunie 2012.

  • Sedinta din data de 08.05.2012 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Amână cauza

    pentru a se îndeplini procedura de citare cu inculpatul.

  • Sedinta din data de 03.04.2012 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Amână cauza

    pentru a se îndeplini procedura de citare cu inculpatul.

  • Sedinta din data de 08.03.2012 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Repus pe rol

    în temeiul art. 344 C.proc.pen. dispune repunerea pe rol a cauzei în vederea punerii în discuţia părţilor a schimbării încadrării juridice, în data de 03.04.2012, cu citare obligatorie.

  • Sedinta din data de 05.03.2012 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 08 MARTIE 2012.

  • Sedinta din data de 29.02.2012 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05 MARTIE 2012

  • Sedinta din data de 27.02.2012 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29 februarie 2012.

  • Sedinta din data de 21.02.2012 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 27 februarie 2012.

  • Sedinta din data de 17.01.2012 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Amână cauza

    pentru lipsa relaţiilor solicitate.

  • Sedinta din data de 14.12.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Amână cauza

    pentru a se îndeplini procedura de citare cu inculpatul.

  • Sedinta din data de 02.11.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 5
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru lipsa inculpatului.

Flux dosar


Actualizare GRPD