G******* C*********
CondamnatAdmite cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul G.C. Constată că faptele pentru care a fost condamnat petentul prin: - sentinţa penală nr. 376/20.10.2009 a Judecătoriei Huşi, definitivă la 29.12.2009 (fapta săvârşită la 04.02.2009) - sentinţa penală nr. 121/01.04.2011 a Judecătoriei Huşi, definitivă la 19.04.2011 (fapta din 30.05.2009) sunt concurente, ambele fiind comise în cursul termenului de încercare al pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 280/14.04.2006 a Judecătoriei Huşi. În baza art. 449 Cod procedură penală desface cumulul aritmetic în privinţa pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată petentului G. C. prin sentinţa penală nr. 376/20.10.2009 a Judecătoriei Huşi, definitivă la 29.12.2009, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 376/2009 a Jud. Huşi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; - 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 280/2006 a Judecătoriei Huşi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al. 1 - art. 209 al. 1 lit. e, g Cod penal. În baza art. 449 Cod procedură penală desface cumulul aritmetic în privinţa pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată petentului G. C. prin sentinţa penală nr. 121/01.04.2011 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la 19.04.2011, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 121/2011 a Judecătoriei Huşi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 al. 1 - art. 209 al. 1 lit. g, i cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal; - 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 280/2006 a Judecătoriei Huşi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al. 1 - art. 209 al. 1 lit. e, g Cod penal. Menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 280/2006 a Judecătoriei Huşi, revocare dispusă prin sentinţa penală nr. 376/2009 a Judecătoriei Huşi şi prin sentinţa penală nr. 121/2011 a Judecătoriei Huşi. Cumulează, pe rând, fiecare din pedepsele de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 376/2009 a Judecătoriei Huşi şi, respectiv, 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 121/2011 a Judecătoriei Huşi, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 280/2006 a Judecătoriei Huşi, rezultând două pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 36 al. 2 Cod penal cu referire la art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal contopeşte cele două pedepse anterior menţionate, astfel că numitul G. C. va executa în final pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de detenţie. Interzice petentului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. În baza art. 36 al. 3 Cod penal deduce din pedeapsa astfel rezultată, durata executată de la 11.05.2010 la zi. Dispune anularea mandatelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 376/2009 a Judecătoriei Huşi (M. Ex. nr. 423/29.12.2009) şi a sentinţei penale nr. 121/2011 a Judecătoriei Huşi ( M. Ex. nr. 170/19.04.2011) şi emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri. Menţine restul dispoziţiilor sentinţelor penale sus-menţionate. În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului, inclusiv suma de 100 lei-onorariu avocat oficiu, ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.07.2011.
amânat pentru data de 7.07.2011 pentru ataşarea sentinţelor penale de condamnare