N****** G************
InculpatC****** M****
Parte civilăC****** J*************
Parte civilăC****** C****************
Parte civilăÎn baza disp. art.178 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală şi a art.74 alin.(1) lit. a şi c Cod penal, combinat cu art.76 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul Niculae George Daniel, fiul lui Vasile şi Petruţa, născut la data de 18.05.1978, în municipiul Bucureşti, sector 7, cu domiciliul în comuna Chiajna, sat Dudu, strada Ion Luca Caragiale, jud. Ilfov, CI seria IF, nr.031571, CNP *********1017, cetăţean român, şomer, stagiu militar satisfăcut, necăsătorit, studiu 8 clase, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un)an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a exercitării pedepsei pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.71 alin.(5) Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a exercitării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. Ia act că persoanele păgubite prin infracţiune C****** M****, Cristea Jenica Eugenia şi Cristea Constantin Mihail nu s-au constituit părţi civile. În baza art.191 alin.(1) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 290 lei (90 lei în cursul urmăririi penale şi 200 lei în faza de judecată), reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.191 alin.(1) Cod procedură penală, onorariu avocat oficiu - Băcanu Luminiţa, în sumă de 50 lei, rămâne în sarcina statului. Cu recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 08.11.2011.
Admite cererea formulată de inculpatul Niculae George Daniel. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului cu 30 de zile, începând cu data de 25.10.2011. Dispune emiterea unei adrese la IPJ Teleorman – Poliţia Turnu Măgurele (Serviciul Rutier) pentru a-i comunica modul de soluţionare a cererii inculpatului. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 25 octombrie 2011, în şedinţă publică.