L** G***** V*****
ReclamantL** C******* N******
ReclamantŞ***** E******
PârâtN****** V*******
PârâtDosarul a fost versionat şi soluţionat prin s.c. nr. 7859/19.11.2013 a Judecătoriei Giurgiu pronunţată în dosarul nr.3006/236/2011*(versionat).
Incheiere finala dezinvestire din 01.02.2016Menţine suspendarea cauzei dispusă prin încheierea din data de 29.02.2012. Ia act că nu se poate soluţiona cererea de repunere a cauzei pe rol faţă de lipsa părţilor care nu au solicitat judecarea cererii în lipsă. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 05.09.2012În temeiul art. 155/1 Cpciv suspendă judecarea cauzei Cu recurs pe toată durata suspendării
Incheiere suspendare din 29.02.2012Instanţa invocă din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii, va acorda ultim termen pentru ca reclamanţii să depună încheierea prevăzută de art. 1091 alin. 4 Cod procedură civilă sau să formuleze concluzii asupra excepţiei invocate, sens în care va amâna cauza, va menţine citarea pârâţilor cu menţiunea personal la interogatoriu, fiind acordat ultim termen în vederea încheierii tranzacţiei
în vederea administrării probelor, amâna cauza