C******** G*****
ReclamantS******** C*******
PârâtRespinge acţiunea
Văzând că pentru deliberare este nevoie de un timp mai îndelungat, amână pronunţarea la 20 octombrie 2011
Repune cauza pe rol - termen 13.10.2011
Văzând că pentru deliberare este nevoie de un timp mai îndelungat, amână pronunţarea cauzei la data de 22 septembrie 2011.
În temeiul art. 96 Cod procedură civilă pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare se comunică reclamantului un exemplar al precizărilor depuse la dosar de pârâtă la acest termen de judecată , pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul său, instanţa urmând a dispune amânarea cauzei.
Pune în vedere reprezentantei pârâtei să depună la dosar precizări cu privire la cheltuielile comune potrivit cotei indivize.
În temeiul art. 96 Cod procedură civilă pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare se comunică reclamantului un exemplar al întâmpinării formulată de pârât , pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul său, instanţa urmând a dispune amânarea cauzei. În temeiul art.153 alin.1 Cod procedură civilă reclamantul primeşte TC, urmând a se cita pârâtul.