P******** D* P* L**** J********** P*******
RecurentJ******** B*******
PetentE******* S****
Intimat InculpatS* S** P** T* S**
Intimat Parte responsabilă civilmenteS***** R**** - A****** N******** D* A*********** F****** P*** D******* G******* A F********* P****** P******
Intimat Parte civilăÎn baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2. rap. la art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. condamna pe inculpatul E******* S****, pentru savarsirea infractiunii de a retine si a nu vira în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă cu intentie, catre bugetul de stat, obligatiile fiscale reprezentand stopaj la sursa, fapta din perioada ianuarie 2009 – septembrie 2010, la pedeapsa de 1 an inchisoare. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a teza a II a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. Constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze şi infracţiunea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 418/08.03.2011 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1551/28.10.2011 a Curţii de Apel Ploieşti, în stare de concurs real, conform art.33 lit.a Cp. În baza art.85 al.1 C.p., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.418/08.03.2011 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1551/28.10.2011 a Curţii de Apel Ploieşti. În baza art. 34 lit.b C.p. contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare sus-menţionată cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 418/08.03.2011 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1551/28.10.2011 a Curţii de Apel Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., faptă din perioada ianuarie 2009 – septembrie 2010, inculpatul E******* S**** urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni, în final 1 an şi 6 luni închisoare. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei sus-menţionate. În temeiul art. 861 al. 1, 2 C.pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare într-un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni conform dispoziţiilor art. 862 al. 1 C.pen. În temeiul art. 71 al. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului. În baza art. 863 C.p. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în conformitate cu programul stabilit de acesta. - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care de păşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului E******* S**** asupra disp. art. 864 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea - credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite anterior sau a neîndeplinirii obligaţiilor civile dispuse prin prezenta hotărâre până la expirarea termenului de încercare. În baza art. 14, 15, 346 C. pr. pen. rap. la art. 103 din Legea nr. 71/2011 şi art. 1381, 1385 Noul Cod Civil, admite actiunea civila si obligă inculpatul in solidar cu partea responsabilă civilmente S.C SEM PAN TR S.R.L, la plata sumei in cuantum de 26197 lei, reprezentând despăgubiri civile, respectiv obligatii cu stopaj la sursa neachitate bugetului de stat, catre partea civila Agentia Nationala de Administrare Fiscală prin D.G.F.P Prahova . Obligă inculpatul şi la plata accesoriilor datorate creanţelor fiscale aşa cum au fost indicate mai sus, potrivit legislaţiei fiscale începând cu data creării bazei impozabile. În baza art.163 C.proc.pen instituie măsura asigurătorie a sechestului asupra unei cote de 50% din imobilul apartament situat in Ploiesti, aparţinand inculpatului E******* S****. În baza art.192 al.6 C.proc.pen, suma în cuantum de 340 lei conform chitanţei seria JB, nr. 36, reprezentand cheltuieli pentru plata interpret, Jilaveanu Beniamin, ramane in sarcina de plata a statului. În baza art. 189 al.1 C.proc.pen, dispune avansarea din fondurile Ministerului de Justitie catre Baroul Prahova a sumei in cuantum de 200 lei reprezentand onorariul aparator oficiu. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare catre stat in cuantum de 800 lei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public si pentru inculpat, pentru partea civilă de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.09.2012.
Amână pronunţarea la 14.09.2012
Amână pronunţarea la 12.09.2012
pentru ca inculpatul să depună înscrisuri în circumstanţiere
faţă de lipsa traducătorului autorizat
Pentru a emite adresă către un traducător autorizat de limba turcă.
lipsă procedură inculpat
a emite adresa