N*** I**
Recurent InculpatR***** V*****
Intimat Parte vătămatăS******* J******* D* U****** T** S******
Intimat Parte civilăCondamnă pe inculpatul N*** I** (cu d.p.), la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. Cu aplicarea art. 71 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a teza II şi b Cod penal. În baza art. 71 alin. alin. 6 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 Cod pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 346 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art. 14 alin. 3, 4 şi 5 Cod pr. pen., combinat cu art. 998, 999 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă R***** V***** (cu dom), şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma 1000 lei despăgubiri civile, cu titlul de daune morale. În baza art. 346 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art. 14 alin. 3, 4 şi 5 Cod pr. pen., combinat cu art. 998, 999 Cod civil, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Tr. Severin (cu sediul), şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma 880 lei despăgubiri civile, cu titlul de daune materiale, reprezentând contravaloare servicii medicale. În temeiul art. 191 alin. (1) Cod pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şed. publică azi, 23.11.2011, la sediul Judecătoriei Vînju Mare, judeţul Mehedinţi.
administrare probe
admite cererea formulată de apărătorul părţii vătămate , pentru a-şi pregăti apărărea.
se emite adresă către Spitalul Judeţean Tr Severin, pentru a comunica dacă se constituie parte vivilă şi cu ce sumă, se emite adresă către IPj Mehedinţi, pentru reactualizarea cazierului