D******* G******* A F********* P****** A**** P***** A************ F********* P****** T*********
RecurentS***** V*****
Intimat ReclamantM********* F********* P******
Intimat PârâtA****** N******** D* A*********** F******
Intimat PârâtD******* G******* A F********* P****** A****
Intimat PârâtAdmite în parte acţiunea, numai faţă de pârâtele Administraţia Fondului pentru Mediu şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş pentru Administraţia Finanţelor Publice Leordeni. Anulează decizia de calcul nr. 5541/2008 şi obligă pe pârâtele de mai sus să restituie reclamantului suma de 13392 lei, în condiţiile art. 117 Cod procedură fiscală. Respinge acţiunea faţă de pârâţii M********* F********* P****** şi A****** N******** D* A*********** F******. Respinge capetele de cerere privind anularea referatului de calcul nr. 5540/2008 şi acordarea cheltuielilor de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 07 Noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinărilor, formulată de reclamant, prin reprezentant. Pune în vedere reclamantului, prin reprezentant, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 47 lei şi să depună timbru judiciar în valoare de 0,9 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată, conform disp.art. 20 din Legea 146/1997. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07 noiembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 17 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.