R******* A****** D******
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Targsor, privind pe condamnata R******* A****** D******, în prezent aflat în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare aplicată prin sent.pen.nr.281/2011 pronunţată de Judecatoria sector nr.3 Bucuresti şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 C.P. şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 C.P., privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnata de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.12.2011.