Dosar 303/184/2011 din 25.01.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 303/184/2011
Data dosar:
25.01.2011
Instanta:
Judecătoria Balș
Departament:
Civil - Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.02.2011 la ora 08:30

    Complet: C.C.4
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 320 1 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul C**** M****,cetăţean român, fără antecedente penale, căsătorit, cu stagiul militar satisfăcut, la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 71 din Codul penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la momentul executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 din Codul penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit în baza art. 82 din Codul penal. În baza art. 359 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, referitoare la revocarea suspendării condiţionate. În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 115 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 50 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare atât pentru procuror cât şi pentru inculpat. Pronunţată în sedinţă publică azi, 17 februarie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD