C**** C********* - P*** M******** Z****** C*********
Recurent ReclamantC**** C*********
Recurent ReclamantZ****** F******
Intimat ReclamantC**** C******
Intimat PârâtG**** T*****
Intimat PârâtHotărăşte: Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă având ca obiect"anulare parţială T.P." introdusă de reclamanţii Z****** F****** ş.a. în contradictoriu cu pârâţii Pintilei Clemansa ş.a. şi intimate Comisia locală de fond funciar Conceşti ş.a. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.09.2011.
Amână soluţionarea cauzei la data de 08.09. 2011, ora 09,00, termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru care : - reclamanta Z****** F****** are termenul în cunoştinţă, prin intermediul soţului acesteia, mandatarul Zaharia Constantin; - reclamantul C**** C*********, pârâta G**** T***** şi intimatele se prezumă că au termenul în cunoştinţă, conform disp. art.153 alin.(1) C.pr.civ., aşa cum a fost modificat prin L.202/2010; - se va repeta procedura de citare cu pârâţii lipsă; - se va reveni la relaţiile lipsă; - instanţa ia act de faptul că pârâta G**** T***** a solicitat termen, pentru a depune întâmpinare şi acte doveditoare, în dovedirea susţinerilor. Pronunţată în şedinţă publică la data de 16 iunie 2011.
Amână soluţionarea cauzei la data de 16 iunie 2011, ora 09,00, termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru care : - reclamanta Z****** F****** are termenul în cunoştinţă, prin intermediul soţului acesteia, mandatarul Zaharia Constantin; - reclamantul C**** C*********, pârâta G**** T***** şi intimatele se prezumă că au termenul în cunoştinţă, conform disp. art.153 alin.(1) C.pr.civ., aşa cum a fost modificat prin L.202/2010; - se vor introduce în cauză şi se vor cita, moştenitorii defunctei C**** C******: Pintilei Clemansa, Caucă Clement şi C**** C*********, la adresele indicate în Anexa 24 – fila 32, cărora li se vor comunica xerocopia acţiunii reclamanţilor şi concluziile scrise ale reclamantei Z****** F******, depuse în cauză, prin mandatar, cu menţiunea de a formula punctul de vedere faţă de acestea. Pronunţată în şedinţă publică la data de 19.05. 2011.
Amână soluţionarea cauzei la data de 19 mai 2011, ora 09,00, termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru care : - reclamanta Z****** F****** are termenul în cunoştinţă, prin intermediul soţului acesteia, mandatarul Zaharia Constantin; - reclamantul C**** C*********, pârâta G**** T***** şi intimatele se prezumă că au termenul în cunoştinţă, conform disp. art.153 alin.(1) C.pr.civ., aşa cum a fost modificat prin L.202/2010; - se va reveni cu adresă la intimata - Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Conceşti, să ne înainteze copia dosarului de reconstituire, Anexa 24 cu moştenitorii defunctului Irimia Gh.Costache, decedat la data de 11.04.2008, Anexa 24 cu moştenitorii defunctei C**** C******, să indice gradul de rudenie al reclamanţilor faţă de defunct, să ne comunice cui a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren forestier înscrisă în cererea de reconstituire nr.1631/20.03.1991 depus la Comisia Locală Conceşti, să înainteze copie după hotărârea judecătorească , prin care numitului Irimia Costache i s-a reconstituit suprafaţa de 0,.50 ha teren forestier, alături de punctul de vedere vis-avis de prezenta acţiune formulată.
Amână soluţionarea cauzei la data de 05 mai 2011, ora 09,00, termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru care : - reclamanta Z****** F****** are termenul în cunoştinţă, prin intermediul soţului acesteia, mandatarul Zaharia Constantin; - reclamantul C**** C*********, pârâta G**** T***** şi intimatele se prezumă că au termenul în cunoştinţă, conform disp. art.153 alin.(1) C.pr.civ., aşa cum a fost modificat prin L.202/2010; - se va reveni cu adresă la intimata - Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Conceşti, să ne înainteze copia dosarului de reconstituire, Anexa 24 cu moştenitorii defunctului Irimia Gh.Costache, decedat la data de 11.04.2008, Anexa 24 cu moştenitorii defunctei C**** C******, precum şi să indice gradul de rudenie al reclamanţilor faţă de defunct, alături de punctul de vedere vis-avis de prezenta acţiune formulată; - instanţa ia act de faptul că mandatarul reclamantei, numitul Zaharia Constantin, a precizat că înţelege a se judeca în contradictoriu cu moştenitorii pârâtei C**** C****** Pronunţată în şedinţă publică la data de 21.04. 2011.
Amână soluţionarea cauzei la data de 21.04.2011, ora 09,00, termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru care : - se va reitera procedura de citare cu pârâta C**** C******, punându-i-se în vedere să depună întâmpinare, conform art.115-117 C.pr.civ.; - reclamanta Z****** F****** are termenul în cunoştinţă, prin intermediul soţului acesteia, Zaharia Constantin; - reclamantul C**** C*********, pârâta Gulpa Tamara şi intimatele se prezumă că au termenul în cunoştinţă, conform disp. art.153 alin.(1) C.pr.civ., aşa cum a fost modificat prin L.202/2010; - se va face adresă intimatei- Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Conceşti, să ne înainteze copia dosarului de reconstituire, Anexa 24 cu moştenitorii defunctului Irimia Gh.Costache, decedat la data de 11.04.2008, precum şi să indice gradul de rudenie al reclamanţilor faţă de defunct, alături de punctul de vedere vis-avis de prezenta acţiune formulată. Pronunţată în şedinţă publică la data de 31.03. 2011.