Dosar 3056/102/2011 din 03.05.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3056/102/2011
Data dosar:
03.05.2011
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.09.2011 la ora 11:30

    Complet: CFma1
  • admite cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice. Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii indicaţi în tabelul de filele 6-8 din dosarul cauzei (file care fac parte integrantă din prezenta hotărâre), prin reprezentant legal Sindicatul Spiru Haret Mureş, (cu sediul), în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Silvic Gurghiu (cu sediul), Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş (cu sediul), Consiliul Local al Comunei Gurghiu (cu sediul), Comuna Gurghiu (cu sediul), Ministerul Finanţelor Publice (cu sediul ales). Obligă în solidar pârâţii la calcularea şi la plata în favoarea fiecărui reclamant a diferenţelor de drepturi băneşti aferente indemnizaţiei de concediu de odihnă pe anul 2010 prin raportare la media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu Sumele mai sus menţionate vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data scadenţei fiecărei diferenţe şi până la data plăţii efective a debitului. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Flux dosar


Actualizare GRPD