G**** M*****
Parte vătămatăF****** Ş********
Parte vătămatăM**** C******* F*****
Recurent InculpatS**** M*****
Recurent InculpatG*** M***** I*****
Recurent InculpatÎn temeiul art. 195 C.proc.pen. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 1095/10.04.2012 in dosarul nr. 30651/215/2011 al Judecătoriei Craiova, astfel: “În temeiul art. 83 C.pen. Revocă beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 999/07.04.2011 a Judecătoriei Craiova, dispunând executarea în întregime a acesteia, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta, astfel că inculpatul urmează să execute pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.” în loc de “În temeiul art. 85 C.pen. Revocă beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 999/07.04.2011 a Judecătoriei Craiova, dispunând executarea în întregime a acesteia, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta, astfel că inculpatul urmează să execute pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.” Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.04.2012.
În temeiul art. 3201 alin. 6 C.proc.pen. raportat la art. 334 C.proc.pen. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 321 alin. 2 C.pen. în art. 322 alin. 1 C.pen. formulată de inculpatul Motoi Cristian. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 321 alin. 1 C.pen. în art. 322 alin. 1 C.pen. formulată de inculpatul Motoi Cristian. În temeiul art. 321 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. Condamnă pe inculpatul Motoi Cristian la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. In temeiul art 71 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, lit b C.pen.. În baza art. 81 al. 1 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 4 luni, calculat potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 al. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 11 pct. 2 lit. b C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. h C.proc.pen. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Motoi Cristian pentru săvârşirea celor două infracţiuni prevăzute de art. 180 alin. 2 C.pen. În temeiul art. 88 C.pen., Deduce perioada reţinerii şi arestării preventive de la 22.10.2011 la 16.12.2011. În temeiul art. 350 C.proc.pen. Menţine măsura obligării de a nu părăsi localitatea Ghindeni, jud. Dolj. În temeiul art. 3201 alin. 6 C.proc.pen. raportat la art. 334 C.proc.pen. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 321 alin. 2 C.pen. în art. 322 alin. 1 C.pen. formulată de inculpatul S**** M*****. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 321 alin. 2 C.pen. în art. 321 alin. 1 C.pen. formulată de inculpatul S**** M*****. În temeiul art. 321 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. şi art. 40 C.pen. Condamnă pe inculpatul S**** M***** la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. In temeiul art 71 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, lit b C.pen.. În baza art. 11 pct. 2 lit. b C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. h C.proc.pen. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S**** M***** pentru săvârşirea celor două infracţiuni prevăzute de art. 180 alin. 2 C.pen. În temeiul art. 85 C.pen. Revocă beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 999/07.04.2011 a Judecătoriei Craiova, dispunând executarea în întregime a acesteia, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta, astfel că inculpatul urmează să execute pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare. In temeiul art 71 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, lit b C.pen.. În temeiul art. 88 C.pen., Deduce perioada reţinerii şi arestării preventive de la 22.10.2011 la 16.12.2011. În temeiul art. 350 C.proc.pen. Menţine măsura obligării de a nu părăsi localitatea Ghindeni, jud. Dolj. În temeiul art. 3201 alin. 6 C.proc.pen. raportat la art. 334 C.proc.pen. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 321 alin. 2 C.pen. în art. 322 alin. 1 C.pen. formulată de inculpatul G*** M***** I*****. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 321 alin. 2 C.pen. în art. 321 alin. 1 C.pen. formulată de inculpatul G*** M***** I*****. În temeiul art. 321 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. şi art. 37 lit. b C.pen. Condamnă pe inculpatul G*** M***** I***** la pedeapsa de 2 ani închisoare. In temeiul art 71 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, lit b C.pen.. În baza art. 11 pct. 2 lit. b C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. h C.proc.pen. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului G*** M***** I***** pentru săvârşirea celor două infracţiuni prevăzute de art. 180 alin. 2 C.pen. În temeiul art. 88 C.pen., Deduce perioada reţinerii şi arestării preventive de la 23.10.2011 la 16.12.2011. În temeiul art. 350 C.proc.pen. Menţine măsura obligării de a nu părăsi localitatea Ghindeni, jud. Dolj. În temeiul art. 3201 alin. 6 C.proc.pen. raportat la art. 334 C.proc.pen. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 321 alin. 2 C.pen. în art. 322 alin. 1 C.pen. formulată de inculpatul Leontinescu Dragoş Teodor. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 321 alin. 2 C.pen. în art. 321 alin. 1 C.pen. formulată de inculpatul Leontinescu Dragoş Teodor. În temeiul art. 321 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. Condamnă pe inculpatul Leontinescu Dragoş Teodor la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. In temeiul art 71 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, lit b C.pen.. În baza art. 11 pct. 2 lit. b C.proc.pen. rap. la art. 10 lit. h C.proc.pen. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Leontinescu Dragoş Teodor pentru săvârşirea celor două infracţiuni prevăzute de art. 180 alin. 2 C.pen. În temeiul art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. Condamnă pe inculpatul Leontinescu Dragoş Teodor la pedeapsa de 2 luni închisoare. In temeiul art 71 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, lit b C.pen.. In temeiul art. 33 lit. a C.pen., art. 34 C.pen, contopeste pedepsele aplicate prin prezenta hotarâre, in pedeapsa cea mai grea, astfel că inculpatul Leontinescu Dragoş Teodor va executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare . In temeiul art 71 C.pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, lit b C.pen.. În temeiul art. 88 C.pen., Deduce perioada reţinerii şi arestării preventive de la 23.10.2011 la 16.12.2011. În temeiul art. 350 C.proc.pen. Menţine măsura obligării de a nu părăsi localitatea Craiova, jud. Dolj. În temeiul art. 118 lit. b C.pen., confiscă inculpatului S**** M***** o bâtă confecţionată din lemn, în lungime de 1,45 m, unul din capete are o măciucă. În temeiul art. 118 lit. b, f C.pen., confiscă inculpatului Leontinescu Dragoş Teodor: - pistol ROHM RG 88 ca. 10X 22T seria AH 0765218; - 16 cartuşe de culoare grena având inscripţia AL B&P, 70 mm, calibru 12 mm; - 4 cartuşe de culoare verde inscripţia RIKE, calibru 12 mm; - 2 cartuşe de culoare roşie, calibru 12 mm; - 5 cartuşe de culoare gri cu inscripţia MB- BIG GAME - B&P, calibru 12 mm; - 2 cartuşe de culoare galbene, calibru 12 mm; - un cartuş de culoare albă, cu inscripţia BRENNKE MAGNUM, calibru 12 mm; - un cartuş de culoare gri, calibru 12 mm; - cuţit tip briceag cu lama de 9 cm, mânerul din metal alb placat cu lemn maro în lungime de 12,5 cm. Lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de către Spitalul Clinic Judeţean nr. 1 Craiova. În baza art. 191 al. 1 C.proc.pen. obligă fiecare dintre inculpaţi la plata a câte 1000 lei cheltuieli judiciare statului. În baza art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. b C.proc.pen. Obligă părţile vătămate fiecare la plata a câte 250 lei cheltuielile judiciare către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.04.2012.
Amana cauza pentru lipsa inculpatilor S**** M***** şi Leontinescu Dragoş.
Amana cauza in vederea observarii cererii de schimbare a incadrarii juridice formulata de aparatorii inculpatilor.
Amana cauza pentru lipsa de aparare a inculpatului Motoi Cristian.
Amana cauza pentru lipsa procedurii de citare cu inculpatii S**** M***** si Leontinescu Dragos.
Amana cauza pentru lipsa procedurii de citare cu inculpaţii S**** M***** şi Leontinescu Dragoş.
În baza art.3002 C.p.p.rap. la art.160b C.p.p. Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor S**** M*****, M**** C******* F*****, G*** M***** I***** şi Leontinescu Dragoş. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de apărătorii inculpaţilor S**** M*****, M**** C******* F*****, G*** M***** I*****. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara formulată de apărătorul inculpatului Leontinescu Dragoş. Cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare.
Respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpati. Amana cauza la solicitarea aparatorilor inculpatilor pentru a+si pregati apararea cu privire la aplicarea disp.art.320 ind.1 Cpp.
În baza art.300 ind.1 Cpp raportat la art.160 ind.b Cpp Mentine starea de arest a inculpaţilor M**** C******* F*****, S**** M*****, G*** M***** I***** şi Leontinescu Dragoş Teodor. Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpaţii M**** C******* F*****, S**** M*****, G*** M***** I***** şi Leontinescu Dragoş Teodor. Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara formulate de inculpaţii M**** C******* F*****, S**** M*****, G*** M***** I***** şi Leontinescu Dragoş Teodor. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.11.2011, orele 15.05.