S* C***** S** P*** R**** L***
ReclamantP******* M*********** R***** P*** R**** L***
Pârât- admite cererea formulată de reclamant
Amână pronunţarea în cauză la data de 16 noiembrie 2012.
-amână pronunţarea la data de 09 noiembrie 2012
revenirea cu adresa
în vederea îndeplinirii procedurii de citare.
- încuviinţează reclamantei prin avocat ales proba cu înscrisurile depuse la dosar; - reţine în sarcina reclamantei prin avocat ales obligaţia procesuală de a depune la dosar contractul de vânzare-cumpărare - pune în vedere reclamantei prin avocat ales să depună la dosar referatul nr. 158/05.01.2011 al Compartimentului UAT din cadrul Primăriei municipiului Reghin în baza căruia s-a admis dispoziţia; - emiterea unei adrese către pârâtul Primarul Municipiului Reghin pentru a comunica toate actele care au stat la baza emiterii deciziei nr. 50/06.01.2011. - reluarea procedurii de citare cu pârâtul
-admite cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul reclamantei. -amânarea cauzei şi acordarea unui termen. -prorogă pentru termenul următor discuţia asupra cererilor în probaţiune formulate de reprezentantul reclamantei prin cererea depusă la dosar. -reluarea procedurii de citare cu pârâta având în vedere lipsa reprezentantului legal a pârâtei de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 13.01.2012. Pronunţată în şedinţa publică azi 31.10.2011.
în vederea comunicării precizării.
Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată.