D*** M***** C******
ReclamantP*** G*******
ReclamantS*** U*** S*
PârâtD*** L******** C*********
ReclamantS********* A****** S********
PârâtRespinge excepţia nulităţii cererii . Admite excepţia tardivităţii. Respinge acţiunea ca tardiv formulată.
Amnâ cauza la data de 24.10.2011 pentru constituirea completului legal învestitit.
Având în vedere că prin proba cu înscrisuri reclamantul a precizat că tinde să dovedească faptul că excepţiile invocate de pârâta SC Upet SA sunt neîntemeiate, în temeiul art.167 alin.3 Cod procedură civilă, apreciază că proba cu înscrisuri este utilă, necesară şi pertinentă cauză, urmează să fie admisă pentru ambele părţi, punându-i-se în vedere apărătorului pârâtei Sc Upet SA să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească. Apreciind ca nefiind utile şi pertinente în vederea soluţionării cauzei de faţă, probele cu martori şi interogatoriu, urmează să le respingă
Constatând că cererea de chemare în judecată a fost semnată doar de reclamantul P*** G******* şi având în vedere cererea formulată de apărători aleşi ai reclamanţilor, de amânarea a cauzei pentru ca reclamanţii să se prezinte personal pentru a-şi preciza în faţa instanţei poziţia faţă de reprezentarea lor în instanţă, apreciază că se impune citarea reclamanţilor D*** M***** C****** şi D*** L******** C********* cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a semna acţiunea formulată, sub sancţiunea anulării acesteia.
pentru a se concepta în calitate de pârâţi SindicatelE ALIANŢA SINDICALĂ şi SOLIDARITATEA.
penru lipsă de apărare.