B**** P****
ReclamantB**** F******
ReclamantK*** A***** C*******
PârâtD****** E**** C******
PârâtS* T**** A******** S** - C***** C******** C******** M********
PârâtÎn baza art. 85 şi 107 C.p.c, constată necesar să se citeze societatea pârâtă la noua adresă, respectiv: Cheajna, Şoseaua Bucureşti-Piteşti, nr.11-12, Centru Comercial Carrefour Militari, et.1, Birou B, Jud. Ilfov, cu un exemplar al acţiunii şi actelor depuse la dosar, cu menţiunea " întâmpinarea este obligatorie şi trebuie depusă la dosar cel târziu cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. Pune în vedere reprezentantului reclamanţilor să facă dovada soluţionării pe cale amiabilă a cauzei şi să justifice interesul declanşării prezentului demers judiciar, sub sancţiunea suspendării. Totodată, pentru următorul termen de judecată reclamanţii vor preciza şi completa dacă apreciază necesar cadrul procesual al acţiunii din perspectiva pârâţilor chemaţi în judecată. Se citează pârâţii Kiss Andrei şi Demeter Elena - Camelia, la adresele indicate, iar societatea pârâtă prin afişare la uşa instanţei Amână judecarea cauzei la data de 27.06.2012
Pune în vedere reprezentantului reclamanţilor să facă dovada demersurilor efectuate în vederea soluţionării pe cale amiabilă a cauzei şi să justifice interesul declanşării prezentului demers judiciar, sub sancţiunea suspendării. Se citează pârâţii Kiss Andrei şi Demeter Elena - Camelia, la adresele indicate, iar societatea pârâtă prin afişare la uşa instanţei Amână judecarea cauzei la data de 30.05.2012, având în vedere că sediul societăţii pârâte este într-un alt judeţ, termen dat în cunoştinţă reclamanţilor.
În baza art. 85 şi 107 C.p.c, constată necesar să se citeze pârâta SC Terra Achiziţii SRL la adresa indicată. Pune în vedere reprezentantului reclamanţilor să facă dovada demersurilor efectuate în vederea soluţionării pe cale amiabilă a cauzei şi să justifice interesul declanşării prezentului demers judiciar, sub sancţiunea suspendării. Se citează pârâţii Kiss Andrei şi Demeter Elena - Camelia, la adresele indicate. Amână judecarea cauzei la data de 02.05.2012, având în vedere că sediul societăţii pârâte este într-un alt judeţ, termen dat în cunoştinţă reclamanţilor.
Respinge cererea de preschimbare de termen.