C******** N******* P***** S******** A******** S**********
ReclamantB***** I***
PârâtÎn baza dispoziţiilor art. 281 Cod procedură civilă completează dispozitivul încheierii de şedinţă pronunţată de Curtea de 07.11.2011, în dosarul nr. 3080/2/2011, în ceea ce soluţia asupra cererii formulate de către pârâtul B***** I***, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi art. 3 lit. y) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, în ansamblul său, prin raportare la considerentele acesteia şi cuprinsul minutei aflate la fila 242 din dosar, urmând a se trece: „Admite cererea formulată de pârâtul B***** I*** În baza dispoziţiilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările ulterioare, dispune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi art. 3 lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, în ansamblul său, excepţie invocată de către pârât. În baza dispoziţiilor art. 29 alin. 4 teza a II-a din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările ulterioare, se va înainta Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate un exemplar al încheierii de sesizare şi date privind numele părţilor pentru îndeplinirea procedurii de citare. Stabileşte termen pentru soluţionarea fondului la data de 5 decembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică azi, 07 noiembrie 2011”. Cu drept de recurs odată cu fondul. Dată în cameră de consiliu astăzi, 28.08.2012. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.08.2012.
Admite excepţia inadmisibilităţii. Respinge acţiunea în constatare ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 19.12.2011.
Hotarare 7717/2011 din 19.12.2011Amână pronunţarea pentru data de 19.12.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 12.12.2011.
Pe fondul cauzei, va emite adresă către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în vederea înaintării dosarului nr. 111/PJ/1996, va emite adresă către reclamant în vederea acordării posibilităţii pârâtului să studieze dosarul original în ceea ce îl priveşte pe pârât şi va pune în vedere reclamantului să precizeze obiectul acţiunii introductive. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de către pârât, Curtea dispune: Admite cererea formulată de pârâtul B***** I*** În baza dispoziţiilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările ulterioare, dispune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi art. 3 lit. y) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, în ansamblul său, excepţie invocată de către pârât. În baza dispoziţiilor art. 29 alin. 4 teza a II-a din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările ulterioare, se va înainta Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate un exemplar al încheierii de sesizare şi date privind numele părţilor pentru îndeplinirea procedurii de citare. Stabileşte termen pentru soluţionarea fondului la data de 5 decembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică azi, 07 noiembrie 2011.
Pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la acest termen, de asemenea, şi de conţinutul întâmpinării depusă pentru acest termen