P******** D* P* L**** T********* C********
ApelantB**** T*****
Apelant InculpatB**** A**
Intimat Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U****** C********
Intimat Parte civilăSP.120 - Respinge cererea de schimbare a incadrarii juridice formulată de inculpat prin aparator. În baza art.20 rap.la art. 174-175 lit. c Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b cod penal, cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, c şi 2 raportat art.76 al.1 lit.b cod penal cu aplicarea art. 320 ind.1 Cod procedură penală, Condamnă pe inculpatul B**** T*****, fiul lui Constantin şi Anica, născut la 16.02.1953 în or. Paşcani, jud.Iaşi, C.N.P.1530216135062, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Face aplicarea art.76 al.3 cod penal, privind pedeapsa complementară. În baza art.71 al.1, 2 cod penal; Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza II şi b cod penal. În temeiul art.86/1 cod penal; Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului B**** T***** pe durata unui termen de încercare de 5an stabilit în condiţiile art.86/2 cod penal. În baza art.86 ind.3 cod penal; Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la date fixate la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Constanţa; b. să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c. să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 cod penal referitor la art.86 ind.4 cod penal şi emiterea unei comunicări scrise în acest sens. În baza art.71 al.5 cod penal; Pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă şi exerciţiul drepturilor accesorii. Ia act că partea vătămată B**** A** nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 118 lit b) Cod penal Dispune confiscarea de la inculpat a unui cuţit de bucătărie cu prăsele din plastic de culoare maro, cu lungimea de 31 cm, având lama în lungime de circa 19-20 cm şi lată maxim de 3,70 cm. depus la instanţă. În baza art. 189 Cod procedură penală : Dispune avansarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu în cursul judecăţi Tugearu Mihaela . În temeiul art.191 al.1 cod pr.penală Obligă pe inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate în procesul penal, în sumă de 770 lei, din care 700 lei cheltuieli în cursul urmăririi penale. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.03.2011.