S*** T** E****** S*** - P*** A************ I********* S*******
CreditorS*** S*** C** S*****
DebitorRespinge cererea de chemare în judecată formulată de creditorul S.C. TSP ECOTERM S.A. – în insolvenţă, prin administrator judiciar GLOBAL INSOLVENCY SPRL în contradictoriu cu debitoarea S*** S*** C** S*****, având ca obiect somaţia de plată, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.03.2012.
Hotarare 4188/2012 din 12.03.2012pentru îndeplinirea procedurii de citare, având în vedere că s-a depus de către reclamantă extrasul ORC cu indicarea sediului actual al debitoarei, instanţa dispune citarea acesteia la sediul indicat
Pentru ca reprezentantul creditoarei să facă demersurile necesare aflării şi indicării actualului sediu al societăţii debitoare, prin depunerea unui certificat O.R.C., faţă de menţiunea cu care s-a restituit la dosar citaţia “destinatar necunoscut”, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu aceasta, sub sancţiunea suspendării judecării cererii conf. disp. art.155 ind.1 Cod pr.civ.