A***** I*****
PetentÎn temeiul art. 450 alin. 1 C. pr. pen. şi art. 59 alin. 1 C. pen. admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Timişoara cu privire la condamnatul A I de sub efectul pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată de Judecătoria Timişoara prin sentinţa penală nr. 292/2010 pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 365/2010 emis de Judecătoria Timişoara. Atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 C. pen. În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 189 alin. 2 C. pr. pen. dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.12.2011.