C******** L**** R*******
Recurent PârâtŞ***** G******* N* 1 R*******
Intimat PârâtS***** E**** R*****
Intimat ReclamantDEC.3601 Admite recursul. Modifică sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea. Obligă pârâta unitatea şcolară să calculeze şi să plătească reclamantei suma reprezentând diferenţa între indemnizaţia de concediu cuvenită şi cea calculată şi efectiv încasată fără aplicarea diminuării prevăzută de Legea nr. 118/2010 pentru perioada anterioară datei de 03 iulie 2010. Obligă C******** L**** R******* să aloce fondurile necesare efectuării plăţii. Irevocabilă.
Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 937 din 05.12.2011, s-a dispus reorganizarea Secţiei I Civilă şi pentru cauze de minori şi de familie şi a Secţiei a II-a Civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Craiova, înfiinţându-se Secţia I Civilă începând cu data de 1.01.2012. În baza Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova din 13.12.2011, dată în baza Hotărârii C.S.M., s-a dispus desfiinţarea completelor de judecată din cadrul Secţiei I Civile şi pentru cauze de minori şi de familie, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară, urmează ca dosarul să fie înaintat în vederea repartizării ciclice, completelor de judecată ale Secţiei I Civile, aşa cum au fost aprobate prin aceeaşi hotărâre a Colegiului de conducere.
Termen la 16.01.2011.