B**** O*******
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** P******
Recurent PârâtRespinge recursul ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei 1000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Având în vedere că prin Hotărârea nr. 23 din 21 octombrie 2011 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti s-au aprobat propunerile privind compunerea completelor de judecată, inclusiv a celor specializate în perioada noiembrie – decembrie 2011, desfiinţându-se începând cu aceeaşi dată completele 2 R- CMAS şi 3 –RCMAS, faţă de dispoziţiile art. 99(11) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor de Judecată, potrivit cărora „în situaţia desfiinţării completului, cauzele vor fi repartizate prin sistemul ciclic celorlalte complete ale instanţei, competente să judece în materia respectivă,…” acordă un nou termen de judecată la 17 ianuarie 2012, sala 2, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă.