B******* I* E****
InculpatB******* E****
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.proc.pen., Condamnă pe inculpatul B******* E****, la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul 71 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, calculat potrivit art. 82 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.p. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.05.2012.
Amana cauza pentru a se reveni cu adresa catre Tribunalul Ulm.
Amana cauza in vederea administrarii probelor.
Amana cauza pentru lipsa procedurii de citare cu inculpatul.
Amana cauza pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere.