M****** A*** D*****
ReclamantM****** C****** A****
ReclamantG***** S***** c* d********* a*** l* c********* I***
PârâtG***** R***** c* d********* a*** l* c********* I***
PârâtS******* O***** I***
PârâtAdmite excepţia prematurităţii formulării cererii precizate, invocată de pârâţii G.S. şi G. R. şi, în consecinţă:Respinge, ca prematură, cererea precizată formulată de reclamanţii M. A. D. şi M. C. E. împotriva pârâţilor G. S. şi G. R. şi S. O. I. având ca obiect rezoluţiunea contractului de novaţie încheiat la data de 6 mai 2009, rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 22969/18 decembrie 2008 de BNP P. D., modificat prin actele adiţionale din 23 martie 2009, respectiv 6 mai 2009 din culpa pârâţilor G. S. şi G. R. repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâţilor G. S. şi G. R. la restituirea către reclamanţii M. A. D. şi soţia M. C. E. a sumei de 33500 euro, cu daune interese moratorii de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 31 decembrie 2009 până la data introducerii acţiunii şi daune interese compensatorii egale cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Ia act de precizarea de acţiune efectuată de către reclamanţi. Fixează termen de judecată pentru data de 11 ianuarie 2012, ora 8.00, cam.249, termen dat în cunoştinţă reclamanţilor şi pârâţilor prin reprezentanţi. Se va cita pârâtul S******* O***** I***, la adresa din dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca cu un exemplar din precizarea de acţi
Având în vedere dispoziţiile art.85 coroborate cu art.107 Cod pr.civilă, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâtul Suciaghi Ovidiu