P******* G*******
ReclamantD******* G******* A F********* P****** V*****
PârâtAdmite contestaţia. Anulează Decizia nr.7/15.07.2010 emisă de intimată şi o obligă să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva Deciziei nr.15274/7.04.2009 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea în insolvenţă. Cu recurs.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de pârâtă potrivit art.156 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 01 aprilie 2011, pentru când potrivit art.I pct.6 din Lg.202/2010 pârâta are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal.